Ziua Erasmus pentru Mediu / Erasmus Environment Day

De multe ori ne-am gândit, noi cei de la Biroul de Relaţii Internaţionale a Universităţii Firat, cum am putea să îi implicăm în mai multe acţiuni comune pe studenţii turci şi pe cei străini.

Many times, we, the team of International Relations Office, we thought about how we could involve the Turkish students and the foreign ones in common actions. 

Ne-am gândit că un astfel de eveniment ar trebui să aibă şi un mesaj frumos, care să îi poată bucura pe toţi, participanţi sau beneficiari.

We thought that such an event should have a nice message, to spread joy among everybody, participants or beneficiaries.

Aşa a luat naştere evenimentul Erasmus – Ziua Mediului. Ca să fiu sinceră, în ciuda tuturor avertismentelor potrivit cărora îmi va fi greu să implic studenţi turci în astfel de acţiuni, am zis că merită totuşi să încerc. Am reuşit, deşi cu mult mai puţini studenţi decât mă aşteptasem. Asta nu este o problemă, căci cei s-au implicat au fost minunaţi şi aş vrea să le mulţumesc încă o dată pe această cale.

That is how the event Erasmus Environment Day was created. To be honest, despite all the warnings according to which it would be hard to involve Turkish students in such actions, I said that I should give it a try. We did it, even if with much less students that I expected. This is not a problem, because those who got involved were great and I would like to take this opportunity and thank them again.

În acelaşi timp aş vrea să le mulţumesc şi studenţilor Erasmus din România, lui Irem, precum şi celor doi studenţi din Iran care ni s-au alăturat.

In the same time I would like to say thank you! to the Erasmus students from Romania, to Irem and to the two students from Iran that joined us.

Mulţumesc colegilor de la birou că au susţinut această idee (Esther, Ayhan, Murat, Sibel) dar şi coordonatorului instituţional Prof.Dr. Sedat SÜNTER.

Thanks to my colleagues from the office for supporting the idea (Esther, Ayhan, Murat, Sibel), but also to the Institutional Coordinator, Prof.Dr. Sedat SÜNTER.

Cred că am făcut o treabă bună! Vă pot asigura că cei care au trecut pe lângă noi în timp ce curăţam au fost impresionaţi de această acţiune. Unii doar au zâmbit, alţii ne-au mulţumit, unii s-au alăturat şi alţii au fotografiat.

I think we did a good job! I can assure you that those who passed by while we were cleaning were impressed by this action. Some of them just smiled, some of them thanked us, some of them joined and some of them took pictures.

Studenţii participanţi au întrebat deja când vom organiza un alt eveniment. Să sperăm că în curând! 🙂

The students asked already when we will organize another event. Let’s hope it will be soon!!

DSCN0147DSCN0174DSCN0178DSCN0158

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s