De prin Turcia…

În ultima perioadă ori am devenit eu mai lipsită de virtutea răbdării, ori turcii se încăpăţânează să mă supere acum că mai am foarte puţin şi plec:) Dar cum eu sunt inocentă din fire, înclin să cred că e vina lor (asta sau Mercur e retrograd).

Mă întreba azi un bun prieten, cu ce mi-a fost cel mai greu să mă obişnuiesc în Turcia. Ei bine, cu turcii:)) Cu turcii când intră în modul acela cu care îşi rezolvă de obicei problemele, gen: “Sunt fiul lui nu ştiu cine…sora lui nu ştiu care” sau atunci când încep linguşeala sau plângăceala. Turcii sunt haioşi şi interesant de observat, dar nu când se află în una din stările descrise mai sus.

Aşadar, lăsaţi-mă să vă povestesc ultimele păţanii:

  1. O studentă mi-a făcut reclamaţie că nu i-am zâmbit. Să ne înţelegem: Nu mi s-a plâns mie, ci lui şefu de parcă eu aş fi plătită pentru zâmbete. Deh, fata o fi fost obişnuită cu mine zâmbind mereu şi s-a simţit discriminată. Să vă spun un secret: AM ŞI EU ZILE PROASTE!!!
  2. Un student vine astăzi la birou şi îmi spune că trebuie să selecteze ţările pentru care vrea să aplice şi are nevoie de sfaturi. Îmi zice că unul din profesorii lui, printre altele şi prieten al meu, i-a spus să nu aplice pentru Portugalia căci profesorii sunt stricţi, să zică pas României (şoc şi groază- respectivul prieten merge aproape lunar în România), iar pe lista lui a rămas doar Polonia. Cum toate acordurile erau noi, nu aveam cum să îl sfătuiesc în ceea ce priveşte cerinţele sau stricteţea profesorilor. Studentul meu decide să îşi sune coordonatorul. Se aşază la mine în birou, apelează iar după câteva replici schimbate cu proful lui (alt prieten al meu) răbufneşte: “Nu mă duc în România! România e un sat!”

No păi închipuiţi-vă dumneavoastră reacţia mea. O mână în şold şi zic simplu: SAT?

Proful lui de la telefon mă aude şi întreabă: “Tu eşt cumva la Biroul Erasmus?” – studentul răspunde afirmativ – “Ştii că doamna de lângă tine, Georgiana, nu e turcoaică?” – studentul se uită la mine şi zice: “Georgiana e româncă?”

No amu ce să faci…ai dat-o în bară. Proful lui îi zice să rămână la birou, că vine el să îl scoată din rahat…din acela turcesc. Evident, scopul profului era să vină şi împreună cu mine să facem mişto de student:)) Zis şi făcut!!! MUHAHAHAHAH

Dar ce să vezi, după ce în sfârşit a completat aplicaţia, aceasta nu era eligibilă din cauza numărului insuficient de credite. Allah iubeşte România! Oricum puştiulică a zis că păstreză aplicaţia ca amintire şi ca lecţie: Învaţă să nu vorbeşti despre ce nu cunoşti! M-a rugat să îi scriu ceva pe ea şi să semnez să nu mă uite. I-am scris: Romanya bir köy değil (România nu-i un sat)!!!

3. Alt student, altă distracţie. Cu ceva timp în urmă acest student m-a rugat să îi coordoney proiectul. Super, am zis şi am acceptat. Am muncit, l-am scris şi rescris, ca mai apoi să nu mai primesc nici o veste: nici de la student, nici despre proiect. Ei bine, prietenaşul meu vine astăzi la birou şi îmi spune că s-a hotărât să trimită proiectul meu la anul şi că acum au trimis altul spre aprobare (El şi tatăl sau), dar că eu sunt managerul de proiect. Păi mă baiet mă, cum să fiu eu manager dacă eu nu ştiu despre ce este vorba? Ca ce chestie să mă mai stresez eu pentru acest proiect care începe în Iulie, pe când eu voi fi în braţele soţului sub minunatul soare franţuzesc? No, copilu a rămas un pic dezamăgit dar ce să fac? Într-o zi trebuie să crească mare.

4. Una din colegele mele de apartament este operată. Nu vă faceţi grii, nimic grav. Şi-a mai tăiat un pic din nas. A doua oară! 🙂 Toţi vecinii au venit, au adus câte ceva, de ne-au umplut frigiderul. Dar nu aşa cum se gândeşte partea murdară a minţii voastre!! La propriu. Toate bune şi frumoase, ba chiar i-am urat să se opereze lunar să facem economie, dar la un moment dat o vecină îmi explică o chestie. Eu, naivă, i-am felicitat pentru cultura frumoasă şi relaţiile inter-umane atât de speciale. Ce să vezi? Tipa îmi spune că da, e frumos, dar că şi în cazul în care nu vorbeşti cu un vecin, îl urăşti iar acesta se îmbolnăvesşte, tu tot trebuie să mergi ca să nu te bârfească ceilalţi vecini. Cum se numeşte asta? FALSITATE!!! Păi unu la mână, dacă eu aş fi bolnavă şi ar veni cineva la mine pentru a evita bârfele, cred că i-aş turna ceva în cap. Frate, nu-i bine să doreşti nimănui de rău, dar fără falsitate. Decât să mergi în vizită cu dinţii încleştaţi într-un zâmbet, mai bine stai acasă şi urează-mi ceva în gând:)

Cam atât pentru acum…ne revedem episodul urmâtor! Life in Turkez goes on!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s