A venit toamna

În sfârşit a venit toamna şi în Elazig.

A fost o plăcere pentru mine să mă trezesc de dimineaţă, la ora obişnuită, 7:05 (da da, alea 5 minute sunt de maximă importanţă) şi am putut observa că cerul este de un gri superb.

Am ciulit puţin mai bine urechile şi am auzit că plouă. Am fost maxim de fericită! Asta, până când mi-am dat seama că deşi am două umbrele, amândouă erau la birou.

Eu sunt bolnăvioară, mucesc şi sunt pe pastile şi spray-uri de gât. Da da, mi-a ţinut deja soţul teoria conform căreia nu mă îmbrac cum trebuie. Dar ce, e vina mea că aici au fost până la 36 de grade? Când a fost asta? Păi staţi să mă gândesc…a da, ieri!

Şi-atunci ziceşi voi? Sunt eu de vină că vremea e ca vremea? Pe cuvântul meu că mi+am dorit ploaie şi răcoare ca să îmi pot purta noua geacă. Deci nici vorbă să umblu eu mai dezgolită!

Dar să revenim la ploaia de azi dimineaţă. Deci, sunt bolnavă, plouă cu bulbuci şi nu am umbrelă. Ce pot să fac? Evident am sunat pe cineva de la birou să cer ajutor, să mă ia cineva cu o umbrelă. Nu avea nimeni umbrelă, dar m-au luat cu maşina. E bine şi aşa, nu?

Am avut o zi drăguţă per total. M-am amuzat cu angajaţii de la trezorerie unde am achitat taxele pentru permisele de şedere împreună cu cei mai ”proaspeţi” studenţi. A fost nevoie de 8 oameni ca să obţinem nişte chitanţe. Deh, remuneraţiile lor trebuie justificate undeva.

Apoi, yi scurtă la birou căci am plecat mai devreme cu treabă prin oraş. La traduceri ne-a costat mai puţin cu mult decât estimasem, dar asta e doar în avantajul nostru. 🙂

De acolo, am mers la pensat cu Mihaela. A fost drăguţ, ne-a plăcut rezultatul amândurora, dar partea amuzantă a fost atunci când am coborât de la un etaj la altul pentru a-mi vopsi sprâncenele. Nenea la care am mers la recomandarea lui Sibel (mulţumesc!), a spus că el nu îmi vopseşte sprâncenele pentru că au o culoarea frumoasă şi este 100% la fel cu a mea culoare naturală de păr. Bine, am zis eu! Dar zice el ”Stai jos, ai un păr frumos, vreau să ţi-l aranjez puţin”. Am stat, doar nu era să fug:). I-am povestit cam cât de des îmi vopseam părul înainte şi mi-a zis să nu mai fac asta:)

I-am spus că oricum nu am mai făcut-o de mult şi nici nu mai am de gând, pentru că am ajuns şi eu la aceeaşi concluzie cu al meu soţ. Culoarea naturală este cea mai frumoasă!

Mai jos, câteva poze cu diverse culori ale părului meu. Păreri?

IMG_6168

IMG_6745

IMG_3812

20130607_IMG_2970

poză 1 (4)

Advertisements

One thought on “A venit toamna

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s