5 zile în Italia – 2015

Când mi s-a propus să plec în delegație în Italia, nu am fost prea încântată în primă fază, iar asta nu din cauza țării, ci din cauza periodei pline și stresante pe care o traversăm acum. Oricum, în cele din urmă nu mi-a părut rău, căci urma să văd un loc nou, o mică mică părticică din Puglia.

Ei bine, zis și făcut. După 2 zboruri consecutive, am ajuns pe aeroportul Palese din Bari. Cum mai aveam de așteptat 2h 30 până la autobusul ce avea să ne ducă în Vieste, Foggia, ne-am așezat în căutare de wifi, care apropo este o mare problemă în Italia. Poate nu e o chestiune generală, dar de-a lungul șederii mele am avut parte de cea mai proasta conexiune la internet pe care mi-a fost dat să o folosesc până acum.

Oricum, să mergem mai departe. Stând eu așa frumos și cuminte pe scaunel, vine la mine un băiat într-un scaun cu rotile și îmi intinde o foaie. După primele trei cuvinte ” Mi chiamo Radu”, mi-am dat seama că am de-a face cu un conațional și l-am luat pe românește. Evident, și-a luat tălpășița.

Legat de numărul mare de români care muncesc în Italia, eu știam că sunt mulți, dar nu m-am așteptat niciodată ca într-un sătuc pescaresc ca Vieste să găsesc atât de mulți. Nici nu sunt sigură dacă acolo românii au învățat italiana sau italieni ajung să vorbească românește de nevoie.

Din păcate nu am avut ocazia să dau peste mai mult de un român dispus să stea de vorbă cu mine și să îmi explice cum fac să găsească toți de muncă acolo, unde nu există nici un fel de industrie. Baiatul de care vorbesc lucra acolo de 10 ani, fiind originar din Buzău. Spre deosebire de alții, nu i-a fost rușine să își recunoască originea și a vorbit cu mine clar, tare și răspicat în română printre italieni. Thumbs up pentru demnitate. Ba chiar ne-a făcut și 15% reducere, nu a încercat să ia și pielea de pe noi.

Asta au încercat să facă alții, italienii. Acum, așa cum pe mine mă doare când italienii ne fac pe toți românii hoți și ne denigrează, nici eu nu vreau să spun că toți au o problemă în a spune adevărul. Dar eu am întâlnit câțiva din aceștia.

Astfel, organizatorul conferinței la care am fost ne-a promis marea și sarea, ca organizare, ca discuții și a mai perceut și 150 de euro taxă de participare. Înscrierea trebuia să aibă loc la ora 19:00, el a apărut la 21:40. Nu s-a prezentat, nu s-a scuzat, nu a venit să ne cunoască pe niciunul din cei 50 de participanți.

Organizare? Varză! Nu tu internet, nu tu laptop cu programe updatate, nu tu sistem audio-video, în condițiile în care urmau să aibă loc niște prezentări. Tocmai de aceea, pauza de cafea era din 10 în 10 minute. Și-a mai revenit puțin în ultima zi, unde tot cu participanții dornici de discuții și de găsit soluții pentru problemele Erasmus a avut noroc.

Din pucntul lui de vedere, programul suna cam așa: Coffee break, Dancing under the stars, Dancing on the beach, Big Dinner, Let’s have a drink:) Evident, foarte profesionalist!

Apoi hotelul, care la pretul cerut si la faima lor de 4 stele, s-a dovedit a fi mai mult mandru de piscina sa cu palmieri pe margini și cam atât. În prima zi internetul a mers prost în cameră, apoi nu a mai mers deloc. Lumea se aduna la recepție ca furnicile la ceva dulce. O să ziceți poate că e lumea prea dependentă de internet. Așa o fi și sunt de acord că nu ai nevoie de el când ești în vacanță. Dar eu eram la muncă, trebuie să îmi planific nunta până la care mai e așa puțin și o grămadă de alte chestii pe care mi-e imposibil să le fac fără net sau mail. Noroc cu Marius care s-a ocupat de tot. Așa ceremonia este pregătită, (asta dacă ofițerul de stare civilă care mă așteaptă la discuții nu va considera că îl iau pe Marius de soț doar ca să am buletin de București:)) ), eu am aflat că am trecut toate examenele la master și l-am terminat (yeyy…mulțumesc și lui mami și lui Marius că s-au ocupat de depunerea proiectelor, iar elementului în principal că a dus la îndeplinire toate cerințele în ceea ce privește disertația mea) și am mai rezolvat câteva din problemele pe care o să le las la birou când plec în vacanță.

Așa, să revenim la hotel. În prețul de 340 de euro (70 de euro pe zi), ni se promiteau lecții de surf, acces liber la plaja lor privată și multe altele. Ori, la final ne-au cerut 5 euro pe prosoapele de plajă, 14 euro pentru șezlong, 3 euro pentru căscuța de baie de purtat la piscină și 1 euro pe zi taxă de oraș. Amuzant, nu?

Italienii, au o plăcere din preluarea de taxe. Astfel, la restaurant ni s-a cerut 5 euro taxă de copertină (da da, ca aveam ceva deasupra capului), își luau bacșișul sigur, iar prețurile…4 euro un Cola la 330 ml, 5 euro o bruschetă. Una!

Puncte pozitive? Pizza bună, pastele bune, înghețată parcă era mai bună acum 8 ani. Oameni veseli, gălăgioși. Marea curată, natura darnică cu locul. Dar, se poate și mai bine:)

Până una alta, sunt fericită că am ajuns acasă fără întârziere mare la zbor (15 minute e o nimica toată după 5 ore petrecute altădată în avion). Am 10 zile să îmi predau sarcinile colegilor mei și să mă pregătesc pentru prezentarea disertației și pentru a deveni doamna Sfetcu Lumm:)

Mâine merg să îmi cumpăr rochiță!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s