Stare de meditatie – 2 zile si inca numar /Meditation mood – 2 days and still counting

De vreo două zile nu știu ce e cu mine. Sunt picată parcă de pe altă planetă. Mă uit la monitor și văd prin el. Mă uit pe geam, îmi dă o lacrimă în colțul ochiului. Citesc, citesc printre rânduri și mă gândesc la ale mele.

Since two days I do not know what happened to me. I feel like I just came from another planet. I watch my screen and I seen throughout it. I look outside my window and a tear appears in my eyes. I read, I read and then between the lines I think about my own stuff.

Ce s-a întâmplat? Nimic ce aș putea exprima în mod clar. Doar că uneori simt că mă împovărez cu prea multe gânduri și idei care nici măcar nu îmi aparțin.

What happened? Nothing that I could express clearly. But sometimes I feel I have to many ideas and thoughts that are stressing me even if they do not even belong to me. 

Îmi place să ascult oamenii, iar asta ar trebui clasificată drept calitate din punctul meu de vedere. Îi ascult și îi înțeleg, chiar dacă pentru majoritatea ceea ce gândesc sau fac ei nu are noimă.

I like to listen to the people and this should be considered a quality from my point of view. I listen to them, I understand them, even if for the majority their own thoughts are senseless.

Și totuși, mă împovărează. Mă face să mă analizez eu prin experiența lor, să mă pun mereu în balanță, să vreau să îmbunătățesc ceva la mine.

And still, they stress me. It makes me analyze their experience, put me in their place and make me want improve something about myself.

Iar asta nu e rău, dar e obositor. Uneori aș vrea să nu vorbesc nimic, căci cuvintele pot strica totul. Aș vrea ca persoana cu care am ceva de împărtășit să simtă totul din privirea mea, fără ca eu să îmi deschid gura. Aș vrea ca ochii să vorbească uneori.

And this is not bad, but is tiring. Sometimes I would like to not talk anymore as words can ruin everything. I would like that the person I have to share something with could feel everything by looking into my eyes, without even opening my mouth. I would like my eyes to speak for me sometimes.

Din păcate, doar o persoană poate face asta (iar atunci devine ”din fericire” pentru el), asta exceptând-o pe mama care mă știe și după cum scriu dacă am ceva.

Unfortunately, only a person can do this (and then it becomes fortunately for him), this excepting my mom that knows even from my writings if I feel bad.

Uneori starea pe care o am mă face să gândesc mai dramatic în legătură cu anumite gesturi și situații, însă timpul și experiența acumulate m-au învățat să tac și să nu vorbesc la nervi.

Sometimes the mood I have makes me think more dramatically about some gestures and situations, but the time and the achieved experiences taught me to shut up and to nor react when angry.

În schimb, m-am hotărât să fiu mai calmă, mai distantă, mai obiectivă.

Instead, I deceide to be more calm, more distant, more objective.

Dar atitudinea asta a mea, este trecută de majoritatea drept tristețe. Nu e așa, pur și simplu nu vreau să fiu eu o punte spre ceva pentru unii oameni. Trec cu ajutorul meu și apoi li se pare că tot meritul li se cuvine. Asta…daca va fi vreun merit:)

But my attitude is considered by many sadness. Is not like this, I simply do not want to be the bridge for something other people want to reach. They reach it with my help and then they consider that the success is only theirs. This, if there will be success:)

Poate că nu are noimă ce spun eu acum, însă mai clară de atât nu îmi permit să fiu.

Maybe my words are senseless for you, but clearer than this I can’t be.

Pe de altă parte mă gândesc cu drag și optimism la viitor. Mai e puțin și vine elementul. Tot ceea ce urmează de acum va fi frumos. Totul pare a merge pe calea cea bună și știu că până la urmă și gândurile ce nu îmi dau pace acum se vor calma și își vor găsi răspunsul.

On the other side I think with pleasure and optimism about the future. A bit more and my element is coming. Everything that follows will be beautiful. Everything is on the right path and I know that at the end the thoughts that are stressing me now will be gone and they will be answered.

Cineva mi-a spus o dată că un om când devine mai deștept și se întreabă multe, devine mai trist. Așa să fie? Nu le poți avea pe amândouă?

Someone told me once that if a person becomes smart, he/ she will ask many more questions and he/she becomes sad. Is this true? Can’t you have them both?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s