Contează sau nu… / It matters or not…

  Cât de mult contează ce cred ceilalți despre tine? Cât de mult te afectează? În ce sens te influențează?

How much it matters what the other think about you? How much does it affect you? In which way does it influence you?

Sunt genul de om care, din păcate sau din fericire (nici eu nu știu exact) reacționează la provocări destul de repede și destul de …pasional. Dacă cineva îmi spune nu poți face asta, mă încăpățânez și dau din coate până duc la îndeplinire ceea ce aparent, nu puteam face.

I am the kind of women who, good or bad (I do not know exactly) reacts to challenges pretty quick and pretty… passionate. If someone tells me I can’t do something, I’ll get stubborn and struggle until I accomplish the thing, apparently I was not able to do.

A nu se înțelege greșit, îmi place să cred că pot face diferența între provocările pe bune, din care pot scoate ceva bun, ceva productiv de cele prostești care nu au altă finalitate decât amuzamentul altcuiva.

Don’t get it wrong, I like to make the difference among the good challenges worth to accept and the stupid ones which do not have any other result but someone’s amusement. 

De când mă știu am avut tendința de a acționa în așa fel încât să demonstrez că eu pot, că ajung unde vreau, că într-un fel sau altul îmi îndeplinesc țelurile, Am simțit mereu nevoia să fiu prima în orice aș fi făcut, iar asta clar a adus cu sine o serie de atitudine invidioase sau replici ironice. Nu am fost genul ală de elev egoist, care nu împarte și care nu ajută, dar am avut niște ”tactici” care nu au dat greș. De exemplu, dacă în liceu cineva voia să copieze tema de la mine, nu acceptam. În schimb, îî ajutam să își facaă temele pe toți cei care cereau ajutor. Râd și acum gândindu-mă la asta.

Since ever I had the tendency to act in such a way to prove I can, I can get wherever I want and to accomplish in a way or another my purposes. I always felt the need to be the first in everything I do and this brought me for sure irony and criticism. I was not a selfish student, who does not share or not helps, but I had my tactics which did not fail. For instance, in High School if someone wanted my homework I wouldn’t accept. In exchange, I helped them to make their homework. I am laughing now thinking about it.

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de clasa a VIII a când, la festivitatea de absolvire, profesoara mea de Biologie a ținut un discurs, prin care a ținut morțiș să evidențieze faptul că regretă că eu nu voi urma un profil de Bio-Chimie și mai apoi cariera de medic. Dar ce să faci când inima te trage către alte domenii? De când mă știu am fost pasionată de limba franceză. Nu știu dacă datorită primul meu profesor sau din dorința de a fi diferită în clasa mea, dat fiind faptul că toți colegii mei urau franceza, dar m-am îndrăgostit de această limbă. Este lesne de înțeles faptul că la liceu am ales un profil de Franceză-Intensiv, cum la fel de ușor se poate înțelege că mai toată lumea mi-a spus că tot studiul meu va fi în zadar.

I remember also the 8th grade, when at the graduation ceremony my Biology teacher had a speech and she wanted to underline that she regrets I won’t follow a specialization of Bio-Chemistry and then a career as a Doctor. But what to do when your heart says something else? Since ever I was passionate of French language. I do not know if this is due to my first French teacher or from my desire to be different in my classroom as all my colleagues hated French. Is easy to understand that in High School I chose as specialization Intensive French and is even more easy to understand that everybody told me that my study will be in vain.

Părinții mei m-au susținut mereu și nu s-au implicat nicicând în deciziile legate la drumul educațional pe care vreau să îl urmez. Ba chiar uneori li sțe parea că citesc prea mult, că mă consum prea multe pentru chestii școlărești. Asta până când au înțeles că fac asta din pasiune.

My parents always supported me and they never got involved in my decisions related to the educational way. Sometimes even they told me I read too much, that I spend my energy in things for school. This until they understood I make this as a passion.

În timpul liceului când rezultatele legate de domeniul ales au început să apară am știut exact ce vreau să fac. Dacă până la momentul respectiv îmi doream cu ardoare să devin avocat (cei cu care am copilărit își pot aminti că mai tot timpul aveam hârtii în mână spunând că mă îndrept către un proces important), din acel moment lumea mea s-a schimbat. Am știut că vreau să studiez limbi străine.

During High School when the results began to appear I knew exactly what I want to do. If up to that moment I wanted so badly to become a lawyer (all the people who remember our childhood think about me as having papers in my hands and telling them I am going to a trial), but since then my world changed. I knew I wanted to study Foreign languages.

Și asta am făcut! Viața m-a purtat prin alte țări, cu proiecte și burse, până când după un Plasament ERASMUS de succes, mi s-a oferit un loc de muncă in Turcia, unde mă aflu acum.  Nu spun că viața e perfectă aici, nu spun că nu îmi lipsesc anumite lucruri din România, dar încerc să mă gândesc la faptul că nu multă lumea are șansa asta. Iar dacă o am eu, de ce să nu profit?

And this is what I did! The life took me to so many countries, with projects and scholarships, until an Erasmus Placement, successfully accomplished, brought me a job in Turkey, where I am now. Life here is not perfect, I miss many things from Romania, but I try to think to the fact that only a few have my chance. And why not to take advantage?

Nu am renunțat la visele mele niciodată și tot ceea ce mi-am dorit cu adevărat am împlinit. Poate după ce am obținut ce am vrut am realizat că nu sunt așa fericită cum am crezut că voi fi. Dar totuși nu regret. Nu spun că fac lucruri perfecte, nici nu vreau să fac asta. În principiu nu îmi pasă ce cred ceilalți despre deciziile mele atâta timp cât eu sunt mulțumită și împăcată cu mine. Uneori e greu să nu îți pese, mai ales într-o zonă atât de conservatoare precum cea în care locuiesc…dar eu sunt eu și ei sunt ei.

I never give up on my dreams and I accomplished everything I wanted truly. Sometimes after getting what I wanted I realized I am not that much happy as I thought I would be. But still I do not regret. I do not say I am doing perfect things, I don’t want it. Mainly I do not care what others think about my decisions as long as I am happy with myself. Sometimes is hard not to care, especially in a place so conservative as the one I live in…but they are they and I am myself.

Contează oare ce cred ei despre mine? Contează în plan personal? Sau ar trebui să fie interesați de partea profesională?

Does it matter what they think? It matters personally? Or should they be only interested on the professional side?

  Pentru voi cât contează ce cred ceilalți?

For you how much matters what others believe?

  Nu am vrut ca acest post să aibă vreo tentă de laudă sau de tendință spre perfecțiune. Am vrut să vorbesc mai mult despre mine, despre gîndurile mele și despre cum percep eu viața. V-am deschis poarta, așa ca în poză;)

I did not want this article to show a lack of modesty or perfection. I wanted to talk much about me, about my dreams and about how I perceive life.

I opened the gate for you, just as in the picture;)

Image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s